SJ Kay - шаблон joomla Joomla
Parc dendrologic Berezeni

Parc dendrologic Berezeni

Artar tatarasc

Artarul tataresc este un arbust sau arbore indigen de mărimea a III-a, cu tulpina scurtă.
Scoarţa este cenuşiu-închisă, netedă, nu formează ritidom.
Lujeri subţiri, fin muchiaţi, brun-roşcaţi, glabri, lucitori.
Muguri opuşi, mici, ovoizi, roşii-bruni, la bază cu o pată roşie lucitoare; linia stipelară este concavă.
 

Frunze ovate, simple, acuminate, de 5-10 cm, serate sau lobulate, rotunjite sau uşor cordate, pe dos în tinereţe pubescente şi cu peţiol roşu; toamna se colorează roşii-portocalii.
Flori poligame, albe-verzui, grupate în panicule la început erecte apoi pendente, apar după înfrunzire, prin mai.
Fructele sunt disamare, roşii-purpurii, cu nucule bombate şi aripioare paralele cu vârful suprapus.
 

Arţarul tătăresc are un areal mai restrâns, în Europa sud-estică, Asia Mică.

În România apare la câmpie şi dealuri, fiind frecvent în subarboretul zonei stejarului (şleauri).
 

Este o specie de climat călduros, rezistentă la secetă şi ger, cu temperament de umbră. De asemenea, este nepretenţioasă faţă de sol, putând vegeta pe soluri compacte (în cerete, gârniţete), cu regim hidric variabil, uşor salinizate; nu apare în păduri xerofite de stejar pufos de pe solurile uscate şi compacte.

Coacaz

Coacăzul negru este o tufă, un arbust, care creşte spontan la margini de pădure, acolo unde are suficientă lumină. El este cultivat şi în grădini, având locul lui privilegiat în preajma gardurilor, unde alcătuieşte asociaţii dense, ca un fel de hotar natural. Are fructele mici, negre şi parfumate, dar gustul lor nu este prea îmbietor. În schimb, calităţile terapeutice fac din coacăzul negru o minune a naturii. El dezintoxică organismul, reglează activităţile hormonale, elimină anemia, stimulează creşterea şi consolidarea oaselor, ajută la regenerarea organismului şi prelungeşte viaţa. Studii medicale recente arata ca substantele continute de boabele de coacaz negru au un puternic efect ANTI CANCER .   În medicina popoarelor nordice şi baltice, acest fruct, care se coace în semiumbra pădurilor şi a poienilor, este considerat un adevărat panaceu. Mirosul său puternic, culoarea închisă a sucului său şi vitalitatea sa extraordinară i-au inspirat pe primii vindecători populari, care au considerat această plantă drept magică.

                                         
   

Carpen

Denumire latina(Carpinus Betulus) – denumire engleza (Hornbeam) ; este o specie invadatore datorita capacitati mari de lastarire si inradacinare,  pivotant trasanta, Rădacinile traiesc in simbioză cu diferite ciuperci sau bacterii. Frunzele sunt alterne, simple cu stipele caduce. Florile sunt unisexuate, grupate in inflorescențe mixte. Fructul carpenului se numește achena. Acesta poate creste pana la 20 – 25 metri , este o specie rezistenta la ger si umbra , pretentioasa la seceta insa nu depaseste 120 ani . Se utilizeaza ca lemn de foc , cozi de unelte , si lemn de mina avand o rezistemnta crescuta datorita torsionarii fibrei lemnoase . Se intalneste atat in zonele de campie in combinatie cu stejarul sau teiul , cat si in zonele de deal in combiantie cu fagul .Prin vigoarea si puterea lui de raspandire, prin strasnicia cu care se leaga de pamant, el impiedica roaderea solului de catre ape, opreste bolovanii sa se pravaleasca la vale. Lemnul este tare si arde repede, nu tine jarul.

Tuia

În frunzele ei şi în muguri se găsesc uleiuri volatile cu proprietăţi terapeutice extraordinare. Totuşi, tuia este parţial toxică, din cauza tuionei, o substanţă care îi dă şi mirosul. Înainte de a o administra pe cale internă, e bine să consulţi medicul.

Calmează durerile reumatismale

Compresele cu macerat de tuia, aplicate o dată la două zile, scad durerile produse de gută sau de artrită. Maceratul se prepară din 200 g de frunze verzi mărunţite şi un litru de ţuică. Se lasă 10 zile la macerat. Util este şi masajul de două ori pe zi cu unguent de tuia.

Ienupar

Ienupărul este un arbust cu o forţă miraculoasă de a sintetiza un complex de principii active eficiente în tratarea a peste o sută de afecţiuni. Conţinutul chimic al fructelor mature asigură proprietăţile terapeutice specifice. Uleiul eteric de ienupăr, un lichid gălbui, cu miros dulceag, balsamic şi uşor camforat, este considerat un panaceu pentru toate bolile.

Rezultatele curelor cu boabe de ienupăr sunt deosebit de favorabile în tratarea unui mare număr de afecţiuni: - boli renale şi genitale (litiază renală, cistită cronică, poliurie, uremie, albuminurie, hidropizie, uretrită gonococică, prostatită, edeme renale, leucoree, dismenoree) datorită proprietăţilor diuretice, antiseptice şi dezinfectante. Efectul vindecător creşte în cazul combinării fructelor de ienupăr cu herba de coada-calului şi mătase de porumb; - boli pulmonare (bronşite cronice şi acute, catar pulmonar, răceli, tuse, infecţii pulmonare, fluidizarea secreţiilor bronşice, T.B.C. pulmonar), ca urmare a efectelor expectorante, antitusive, bactericide, sudorifice şi bronhodilatatoare; - boli ale aparatului digestiv (afecţiuni gastrointestinale, hepatită, pancreatită, ciroză hepatică, ascită, dischinezie biliară, litiază biliară, colici, enterocolite, crampe stomacale, balonări, diaree, dizenterie, vome, anorexie, hemoroizi, helmintiază), la care eficienţa tratamentelor este datorată proprietăţilor stomahice, gastrice, carminative, astringente, antispastice, aperitive, eupeptice şi tonice. Pentru a mări eficienţa se adaugă o linguriţă de pulbere de creţişoară şi coada-racului, care sunt puternic astringente şi absorbante; - tulburări nervoase (nevroze, alergii, migrene, depresii psihice, stări angoase, anxietate), pentru care o cură de durată mai mare poate avea efecte psiho-stabilizante şi anxiolitice; - dereglări cardiovasculare (hipertensiune arterială, ateroscleroză, bradicardie), în care acţionează cu însuşiri hipotensive şi depurative la nivelul sângelui; - boli reumatismale cu acţiuni în spondiloză, lumbago, artroză şi gută; - afecţiunile metabolice (diabet zaharat, obezitate, celulită, dereglări hormonale, inclusiv reţinere de apă în ţesuturi); - în bolile canceroase, curele cu boabe de ienupăr, repetate de 2-3 ori pe an, cu pauze de 7 zile între ele, acţionează, cu rol adjuvant, în combaterea limfomului malign Hodgkin, în cancere genitale, pulmonare şi dermatice, având şi efecte stimulatoare asupra sistemului imunitar.

Tișa

Tisa este un arbore care poate ajunge până la 6-15 m în înălțime și 1,5-6 m în diametru, arealul acesteia întinzându-se din Eurasia, Marea Britanie până în Caucaz, nordul Iranului, Africa de Nord-Vest. În România, acesta crește prin păduri de fag, pe substrat calcaros.

Se aseamănă cu bradul, de care se deosebește prin frunzele de o culoare mai verde, iar pe fața inferioară verzi palide. Ele sunt dispuse pectinat pe ramurile laterale. Spre deosebire de celelalte conifere, tisa este o plantă dioică.

Înflorește din martie până în aprilie. Crește încet, putând să atingă chiar și 14 metri și un diametru de 6 metri sau chiar mai mult. Este un arbust cu ramuri căzătoare și frunze lucioase, verde-închis, plate, aranjate în spirală și lungi de 2-3 cm.

Florile mascule sunt așezate în axila frunzelor anului precedent și constau din 8-10 stamine, în formă de scut (peltate), pedunculate, pe fața inferioară cu 5-9 saci polinici. Grăunciorul de polen este lipsit de saci aeriferi. Florile femele sunt grupate în conuri izolate verzi, pe axe scurte. Fiecare con constă din trei verticile de carpele, dar se formează un singur ovul erect (în realitate sunt 2 bracteole perechi, opuse; dintr-una se dezvoltă ovulul care este împins apical, iar din cealaltă arilul), dispus terminal la vârful axului, în interiorul ovulului se află un număr de 5-8 arhegoane, dar după fecundație se dezvoltă o singură oosferă devenind embrion cu două cotiledoane. Sămânța este înconjurată la bază de un aril roșu, în formă de cupă cărnoasă. Acesta servește la diseminarea mai ales prin păsări, care consumă învelișul cărnos. Tisa este o plantă toxică, singura parte netoxică fiind arilul roșu.

După modul de formare a seminței, tisa se aseamănă cu Cycas, iar după cele două cotiledoane din sămânță și cu dicotiledonatele.

Lemnul de tisă, foarte greu și dur, elastic, compact poate fi lustruit, dar prelucrarea lui durează foarte mult. De culoare roșcată, lemnul acestui arbust este foarte prețios pentru confecționarea unor piese artistice, sculpturi în lemn, garnituri de birou sau chiar obiecte uzuale. De asemenea, acesta poate fi ars ca tămâie.

Stejar Pufos

Stejarul pufos este un arbore indigen si este un element sud-european, mediteranean şi submediteranean, cu areal asemănător cu cel al cerului; spre nord urcă până la 50º latitudine, la est merge până la Marea Caspică, iar la sud evită o parte din ţinuturile mediteraneene cuprinse în arealul cerului (sudul Italiei, Sicilia).

În România formează păduri rare, pâlcuri sau tufărişuri în regiunea de câmpie şi de silvostepă, în aproape toate regiunile ţării, mai frecvent în silvostepa sudică a Moldovei, Munteniei şi Olteniei; în Dobrogea participă la alcătuirea şibliacurilor, alături de cărpiniţă, mojdrean, porumbar, vişin turcesc, scumpie.

În vestul ţării (Banat, Transilvania), apare pe solurile calcaroase, rendzinice. Pe dealurile Buzăului alcătuieşte păduri rărite la 500-600 m, la fel ca în Podişul Mehedinţi unde exemplare izolate urcă la 960 m. 

Tulpina este adesea neregulată, strâmbă.

Scoarţa formează de timpuriu un ritidom brun-negricios, des şi adânc crăpat, în plăci oarecum dreptunghiulare.

Lemnul are însuşiri tehnologice bune, fiind asemănător cu cel al gârniţei, dar din cauza dimensiunilor reduse este folosit cel mai mult ca lemn de foc.

Coroana este largă şi neregulat răsfirată, rară, luminoasă.

Lujerii sunt cenuşii-pubescenţi, cu muguri alterni, mici, ovoidrotunjiţi, tomentoşi

Malin

Cintat de poeti si cautat de indragostiti, malinul, Padus avium, este un arbore care, atunci cind este inflorit, in jurul lui raspindeste o aroma specifica frumos mirositoare. Traieste in jur de 80 de ani si poate fi gasit atit in Europa cit si in Asia.

Este usor de recunoscut datorita florilor albe, grupate in inflorescente asemanatoare salcimului si cu un miros placut si patrunzator. Aceste flori ofera albinelor polen si nectar, fiind vizitat de acestea in perioada de inflorire.

De la malin se pot utiliza fructele care se consuma in sucuri sau transformate in paste, sau proaspete. Scoarta se utilizeaza datorita proprietatilor diuretice - creste volumul de urina eliminat. De asemenea mareste sudoratia si diminueaza excitatia nervoasa la nivelul stomacului si cailor renale, adica ajuta la eliminarea durerilor de stomac si renale.

In Antichitate decoctul din scoarta de malin era utilizat in tratamentul reumatismului, artritei, colicilor gastrice sau renale. Si astazi malinul are aceleasi intrebuintari terapeutice, de obicei fiind utilizat si in amestec cu alte plante.

Malinul este apreciat si ca arbore ornamental fiind cultivat in gradini si parcuri datorita formei coaoranei dar si florilor puternic aromate.
Frunzele malinului au proprietati tinctoriale. Utilizate proaspete vopsesc fibrele naturale in toate nuantele de galben.

Despre noi

Parcul Dendrologic " Anastasie Fatu" Berezeni-Vaslui a fost conceput luandu-se in consideratie urmatoarele elemente generale: Plantatia (10.72 ha suprafata parcursa) va fi amplasata tangential la un drum intens circulat respectiv la DN24A Husi-Berezeni-Murgeni-Epureni-Zorleni-Barlad). Citeste mai mult

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…